Managementul Echipelor în Sistemul Bancar: Soluții Practice pentru Lideri

În perioada 26-27 noiembrie 2024, Asociația Băncilor din Moldova, în parteneriat cu Institutul Bancar Român, a organizat seminarul „Managementul echipelor în sistemul bancar”.
Succesul unei companii depinde majoritar de stilul și strategia de conducere a echipei. Managementul echipelor presupune planificare strategică, organizare eficientă, analiză de date și coordonare a activităților. Un manager eficient trebuie să inspire și să motiveze echipa.
Obiectivul cursului a fost de a oferi participanților soluții practice pentru a deveni manageri influenți și eficienți. La seminar au participat angajați ai băncilor licențiate și ai Băncii Naționale a Moldovei, incluzând manageri, directori de sucursale și șefi de departamente.
Seminarul a fost susținut de Alin Comșa, lector asociat la Institutul Bancar Român și trainer autorizat cu peste 20 de ani de experiență, temele abordate incluzând: Leadership, Coaching, MLP, Sisteme de convingere, Inteligență emoțională, Time management, Charismă, Motivare și Comportament seductiv.
Suntem convinși că participanții vor putea aplica în activitatea lor managerială cunoștințele dobândite, devenind lideri ai unor echipe performante și motivate.
Alte articole
ABM – la Conferința Internațională în Insolvabilitate: „Restructurarea accelerată vs. Insolvabilitatea”
Asociația Băncilor din Moldova (ABM) a participat la Conferința Internațională în Insolvabilitate, eveniment ce a reunit experți locali și internaționali pentru a discuta soluții juridice și economice privind procedurile de restructurare accelerată și insolvență.
28 Noi 2024
Soluții digitale pentru schimbul de date dintre executori judecătorești și băncile comerciale
Asociația Băncilor din Moldova (ABM) și comunitatea bancară au participat la o ședință de lucru organizată de Ministerul Justiției, unde a fost prezentată o soluție digitală inovatoare pentru simplificarea și accelerarea colaborării dintre băncile comerciale și executorii judecătorești.
24 Ian 2025