Asociația Băncilor din Moldova a participat în cadrul discuțiilor organizate de Banca Națională a Moldovei privind măsurile de creșetere economică
23 Ianuarie 2024
Președintele Asociației Băncilor din Moldova, Dorel Noroc, a participat la discuții organizate de Banca Națională a Moldovei privind situația economiei naționale și posibile măsuri de creștere economică sustenabilă.
În cadrul discuțiilor au participat experți independenți din societatea civilă și mediul academic, care s-au expus asupra măsurilor de creștere economică în contextul parcursului european al Republicii Moldova.
Dl Dorel Noroc a menționat că ”sectorul bancar deține resurse financiare și este dispus pentru a contribui la finanțarea proiectelor private și publice. În același timp, există spațiu pentru unele intervenții de relaxare a reglementărilor pentru a impulsiona creditarea economiei naționale, cu respectarea normelor prudențiale.”
De asemenea, s-a menționat că o măsură ce ar contribui la impulsionarea creșterii economice este dezvoltarea pieței Valorilor Mobiliare de Stat pe termen lung, inclusiv piața secundară, ce ar permite atragerea resurselor necesare pentru finanțarea investițiilor publice.
ABM salută organizarea periodică a unor asemenea discuții și schimburi de opinii privind soluțiile de creștere economică.
Alte articole
Asociația Băncilor din Moldova anunță extinderea termenului asociat solicitării cererilor de exprimare a interesului privind selectarea unei agenții specializate în implementarea campaniilor de comunicare instituțională, presă și social media
Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA) finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie a identificat necesitatea derulării unei campanii naționale de comunicare și informare pentru a promova plățile fără numerar ”cashless” în rândul unor segmente de populație care sunt reticente în a accepta aceste metode de plată.
16 Ian 2024
Astăzi, Asociația Băncilor din Moldova, împreună cu membrii săi, a luat parte la o ședință de lucru în cadrul unui proiect TAIEX, unde un grup de experți străini au prezentat inovațiile, avantajele și modul de aplicare a Convenției 108+.
Republica Moldova a semnat Protocolul de amendare a Convenției la 9 februarie 2023, subliniind angajamentul țării pentru implementarea standardelor internaționale în protecția datelor și a drepturilor fundamentale.
26 Ian 2024
